miercuri, 21 noiembrie 2007

Sa ne ascundem in noi

Parca umbra noptii se lasa peste constiinta mea.Si in penumbra creata ma vad pe mine, o silueta neconturata.
Poate o umbra a lumii asteia, poate doar o strafulgerare de lumina. Simt acel fior rece care ma face sa inghet.Aceea stranie suflare care ma face sa nu privesc in stanga sau in dreapta ci numai in sus. Tintesc doar sus pentru ca nimic nu ma leaga de pamant. Constiinta mea a murit demult, iar eu am renuntat la o mai jeli . Si intocmai unei nave prinse in furtuna arunc peste bord balastul pentru a supravietui. Simt ca e singurul mod in care pot ajunge la tarm. Si asta vreau eu acuma....sa ajung a acel tarm plin de liniste. Acolo unde sa nu mai aud furtuna, sa nu mai aud valurile cum izbesc in coca navei sau traznetele ce lovesc catargele navei mele.
Stiu ca am o nava puternica, dar parca e greu sa traiesti numai in furtuna.E greu chiar si pentru unul ca mine sa fie mereu antent in toate partile , pentru a vedea cu o secunda mai repede valul urias ce ii ameninta nava.
Si poate cel mai greu e ca stiu ca am aripi. Si pot zbura oricand in tariile cerului , dincolo de nori. Dar eu ma incapatanez sa raman pe nava, capitanul singur ce nu renunta. O sa ma duc la tarmul plin de soare si de liniste. Chiar daca ar fi ultimul lucru pe care il fac.
E asa de simplu sa renunt la toate....Poate ajunge sa ridic umerii si toate greutatile ce ma apasa o vor lua la vale. SI atunci ma voi simti mai liber, mai plin in interiorul meu.
Sunt acel om care priveste in sus, pentru ca nu are la ce privi in jurul lui.Fiecare lacrima nevazuta ce o scap duce cu ea si un strop din sufletul meu. Si simt ca il pierd, asa cum am simtit in urma cu mult timp....
Fiecare amenintare in loc sa ma sperie ma face sa imi refac apararea, sa elimin obiectul santajului....In ritmul acesta voi deveni imun la orice atingere, la orice amenintare.

Niciun comentariu: